O companie „secretoasă” specializată în inteligenţă artificială devine cea mai mare achiziţie a Google în Europa

Google a cumpărat compania britanică DeepMind, cu activităţi de cercetare în zona inteligenţei artificiale, pentru aproximativ 300 milioane de lire sterline (360 milioane euro), cea mai mare preluare realizată până acum de compania americană în Europa, potrivit Financial Times (FT).

DeepMind, cu sediul la Londra, a fost susţinută financiar până acum de fondurile de capital de risc controlate de miliardarii Peter Thiel (cofondator PayPal) şi Li Ka-shing (Hutchison Whampoa).

O companie “secretoasă”, DeepMind a dezvoltat recent tehnologii sofisticate prin care computerele pot învăţa pe cont propriu noi funcţii, fără asistenţă din partea unui operator, potrivit FT.

Informaţiile au fost confirmate de două surse apropiate situaţiei, notează Financial Times.

Una dintre surse susţine că Google s-a mişcat extrem de repede pentru a prelua compania înaintea Facebook, absorbind echipa DeepMind.

Contactaţi de FT, reprezentanţii Google au refuzat să comenteze informaţiile.

La finalul anului trecut, Facebook a înfiinţat o echipă de cercetare în zona inteligenţei artificiale.

IBM a alocat 1 miliard de dolari pentru investiţii într-o nouă divizie responsabilă de dezvoltarea proiectului Watson, supercomputerul inteligent.

DeepMind a anunţat anterior că primele aplicaţii comerciale ale tehnologiilor dezvoltate vor fi în zona jocurilor video, comerţului electronic şi simulărilor.

În pofida finanţatorilor de renume şi unei campanii agresive de angajări în Marea Britanie, DeepMind a reuşit să păstreze discreţia cu privire la proiectele sale, notează FT.

Google a preluat în luna ianuarie, pentru 3,2 miliarde de dolari, compania americană Nest Labs, care produce termostate şi detectoare de fum inteligente pentru locuinţe.

Sursa: http://www.descopera.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>